Vizitati locatia amintita...

Pozitie: Ialomita, Bora, Adormirea Maicii Domnului

Vedere stradala disponibila la o distanta de aproximativ: metri de obiectiv (folositi mouse-ul pentru deplasare)

Vedere satelit
Traseu GPS
Info Reper
Pe aceeasi tema
Cerc pastoral la parohia „Adormirea Maicii Domnului” Bora
7 Septembrie, 2017

 

Pentru ca bucuria sa fie desăvârşită, în data de 18 August 2017, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în prima vineri de după sărbătoarea „Adormirii Maicii Domnului”, hramul bisericii din cartierul Bora, Protopopiatul Slobozia, a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu de obşte, în cadrul Cercului Pastoral numărul 1, în smerita noastră biserică ce purta deja straiele de sărbătoare.

În comuniunea rugăciunii s-au adunat credincioşi atât din parohie, cât și din cuprinsul municipiului, pentru a primi darurile lui Dumnezeu cele bogate. Cuvântul de folos al părintelui Protopop Butu Ionuţ, cât şi referatul ce a avut ca temă „Personalitatea Patriarhului Iustinian”, susţinut de părintele Tănase Alexandru, Inspector Eparhial și preot paroh al parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” Slobozia Nouă, au menţinut starea de trezvie a credincioşilor.

Consemnează preot paroh Agapie Ilie.

© 2017 - Retea web Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Un concept Lacasuri Ortodoxe®. Powered by NETCreator
NETCreator