Vizitati locatia amintita...

Pozitie: Ialomita, Perieti, Perie?i

Vedere stradala disponibila la o distanta de aproximativ: metri de obiectiv (folositi mouse-ul pentru deplasare)

Vedere satelit
Traseu GPS
Info Reper
Pe aceeasi tema
Moş Crăciun şi ȋn parohia Perieţi
9 Ianuarie, 2018

„Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, mărire Ţie”

În ziua de luni, 25 decembrie 2017, Slăvitului Praznic al Naşterii Pruncului Sfânt, Iisus Hristos, credincioşi  din parohia Perieți, cu hramurile Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfântul Ierarh Nectarie, au mers la biserică  pentru a duce daruri, adică rugăciuni, cântări şi colinde Pruncului Sfânt, care stă culcat în iesle şi a se bucura de venirea Sa în lume, pentru mângâierea şi mântuirea  neamului omenesc.

La Sfânta Liturghie s-au împărtăşit copii şi vârstnici. Doamna profesor de religie, Arzoiu Mihaela, împreună cu toţi cei prezenţi a cântat colinde tradiționale.

La final, toți credincioşii  au primit  daruri de la Moş Crăciun, care au fost oferite de biserică şi de doamna profesor  universitar Anca Maria Christodorescu,  rudă a ctitorilor, care locuieşte în Elveția. După – amiază, părintele paroh a trimis membrii din Comitetul parohial cu daruri la credincioşi bolnavi şi la bătrâni săraci pentru a-i bucura şi pe ei.

A consemnat preot paroh Constantin Ion Arzoiu

© 2018 - Retea web Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Un concept Lacasuri Ortodoxe®. Powered by NETCreator
NETCreator