La numai 12 km de Slobozia, pe malul lacului Şchiauca se află satul Fundata. Această parohie, deşi nu foarte numeroasă, simte nevoia ridicării unui lăcaş de cult, datorită faptului că biserica actuală este amenajată într-o fostă casă a unei familii ce a fost deportată aici în 1951. Această biserică este construită din pământ, fiind foarte afectată de trecerea anilor. Astfel că s-a pus piatra de temelie a noii biserici cu hramul „Sf. Dimitrie din Basarabi” în data de 28 septembrie 2010, de către Preasfintitul Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor. Construirea vitorului lăcaş reprezintă, înainte de toate, o necesitate cultică, ca spaţiu pentru activitatea liturgică a Bisericii. Rugăciunile înaltatoare din cadrul slujbei au fost primite cu bucurie de enoriaşii parohiei, şi cu nădejdea că această construcţie va fi dusă la bun sfârşit cu ajutorul lui Dumnezeu şi prin contribuţia oamenilor de bună credinţă care doresc să ajute. Hramul bisericii a fost ales de credincioşi prin vot secret şi acceptat de toţi credincioşii în urma numărării voturilor.
Satul Fundata are o istorie dureroasă, fiind înfiinţat în anul 1951 cu oameni aduşi aici cu domiciliu obligatoriu. În doar două zile, pe 18 şi 19 iunie 1951, aproape 50.000 de basarabeni, bucovineni, macedoneni, bulgari şi germani au fost deportaţi în Bărăgan, sub acuzaţia de a fi „titoişti”. Mii de familii care aveau singura vină de a se fi stabilit, în urmă cu 5 ani, aproape de graniţa cu Iugoslavia lui Tito (cel care a îndrăznit să critice regimul lui Stalin şi să se împotrivească Moscovei şi construirii comunismului), au fost trimise în câmp rău, arid, în locuri strategic alese pentru a le îngreuna viaţa.
Fugiţi iniţial din calea războiului şi a ruşilor, refugiaţii au locuit, din ’46, pe o fâşie de teren lungă de aproximativ 60 de kilometri, începând din Dudeştii Vechi, judeţul Timiş şi continuând cu sate din Caraş-Severin şi Mehedinţi. Aşa cum reiese şi din mărturiile publicate, ale unuia dintre deportaţii în Bărăgan, Valentin Chiţan, din satul Fundata, listele celor dislocaţi în Bărăgan au fost întocmite încă din 1950, de către Organele de Partid, Miliţia şi Securitatea, dar la ora pornirii deportărilor s-au făcut o mulţime de greşeli.
Au fost nume care coincideau şi astfel au fost deportaţi unii în locul altora sau în cazul celor cu dare de mână, au fost plătiţi bani grei ca alţii săraci să fie trimişi în locul lor în pustiu. O altă problemă mare a fost cea a vagoanelor de marfă, în care urmau să-şi încarce micile agoniseli. Pentru că ele nu erau nici pe departe suficiente, câte două-trei familii au ajuns să împartă un astfel de spaţiu, numit „bouvagon”. Aşa cum îi spune şi numele, în ele stăteau laolaltă deportaţii şi animalele lor. Din Banat în Bărăgan, au făcut două săptămâni încheiate, cu apă şi mâncare foarte puţină, trăind teroarea de a fi traşi des pe linii moarte şi supuşi sorţii, incertitudinii sau pur şi simplu chefului Anei Pauker de a-i trimite sau nu în Siberia.
Au scăpat de Siberia, dar au fost aduşi în Bărăgan, fiecare în dreptul unui ţăruş cu număr şi a unei palme de pământ în care să-şi reaşeze rădăcinile retezate din pământurile natale.
Aceasta a fost Fundata anului 1951. În prezent, după 59 de ani comunitatea are o altă perspectivă, presărată de credinţă, de nădejde şi de dragoste. Bucuria venirii Preasfintiţului Vincenţiu aici a fost una foarte mare. Binecuvântările şi cuvintele calde, pline de încurajare şi de speranţă au făcut ca oamenii să înţeleagă că este necesar să se ridice o biserică trainică aici pentru a servi la nevoile spirituale ale comunităţii în general şi la dorinţa de mântuire a fiecărui creştin în special.
Ne rugăm la Dumnezeu pentru îndeplinirea tuturor obiectivelor propuse.
