În ziua de 9 noiembrie 2010 Grădiniţa Nr. II din Slobozia care are ca patron spiritual pe Sfânta Muceniţă Filofteia, a primit vizita Preasfinţitului Vincenţiu Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor care a oficiat, alături de PC Protoiereu Dumitru Drăghici şi alţi preoţi din cadrul Protoieriei Slobozia, slujba Sfeştaniei şi a binecuvântat cadrele didactice şi copiii acestei grădiniţe prin rostirea unui cuvant de învăţătură şi prin împărţirea de iconiţe la toţi cei prezenţi.
Aceste manifestări se încadrează în proiectul de parteneriat între Protoieria Slobozia şi Grădiniţa Nr. II prin care copiii şi cadrele didactice primesc asistenţă religioasă ortodoxă permanentă şi deasemenea desfăşoară activităţi social filantropice prin implicarea copiilor din grădiniţă în ajutorarea celor de aceeaşi vârstă cu ei dar fără posibilităţi materiale, oferindu-le jucării, hăinuţe şi dulciuri.