Binecuvântarea de Boboteză la instituţii şi societăţi comerciale locale

Urmând tradiţia începută cu ani în urmă, în ziua de Bobotează, PC Protopop Dumitru Drăghici însoţit de părintele secretar Cătălin Stanciu au vestit marele praznic al Botezului Domnului nostru Iisus Hristos la instituţiile importante ale oraşului şi judeţului nostru cum ar fi: Consiliul Judeţean Ialomiţa, Primăria şi Consiliul Local Slobozia, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Ialomiţa precum şi la S.C. Transmim, S.C. Avicola, S.C. Pet Star, etc.

Astfel prin tradiţionala stropire cu aghiazmă mare precum şi dăruirea către fiecare instituţie şi societate a unor sticluţe cu apă sfinţită a adus o binecuvântare, bucurie şi nădejde, la acest început de an, că prin rugăciune şi fapte bune vom fi vrednici de a primi de la Dumnezeu împlinirea dorinţelor celor bune şi sfinte, sănătate şi spor duhovnicesc.

Related Posts

Sari la conținut