Pelerini Ialomiţeni în Ţara Sfântă (I)

În perioada 26 Martie – 01 Aprilie, un grup format din 57 de pelerini însoţesc pe Preasfinţitul Părinte Vincenţiu Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor cu ocazia primului pelerinaj organizat de Eparhia noastră în Ţara Sfântă.

La acest deosebit eveniment cultic participă atât clerici cât şi mireni iar Protopopiatul Slobozia este reprezentat de către Preacucernicul Părinte Protoiereu Dumitru Drăghici şi Preacucernicul Părinte Secretar Cătălin Stanciu.

În prima zi s-a vizitat cetatea Betleemului: Biserica Naşterii Domnului ce are la subsol peştera unde Fecioara Maria a nascut pe Domnul, Altarul Ieslei, Altarul Magilor, peştera sfinţilor Prunci martiri şi Mănăstirea Sfântului Teodosie cel Mare.

În cea de-a doua zi s-a vizitat cetatea Sfântă a Ierusalimului iar grupul de pelerini a mers alături de Mântuitorul Hristos pe „drumul Crucii” până la Golgota iar apoi s-au rugat în taină sărutând smeriţi Sfântul Mormânt al Domnului Hristos.

În a treia zi pelerinii au mers pe muntele Sion şi Grădina Gheţimani unde s-au închinat la mormântul Maicii Domnului.

În zilele următoare pelerinajul va continua în cetăţile Ierihon şi Nazaret.

Vom reveni cu noutăţi – Pr. Cătălin Stanciu

Related Posts

Sari la conținut