Asistentul social, Pătraşcu Anastasia, Protopopiatul Slobozia, a participat la workshop-ul regional de diseminare, organizat de Penitenciarul Slobozia, instituţie parteneră de 3 ani, în data de 31 august a.c., a rezultatelor obţinute în cadrul proiectului: „Creşterea şanselor de incluziune socială a persoanelor aflate în detenţie prin o mai bună educaţie, informare a societăţii şi îmbunătăţirea activităţilor în penitenciar”. Asociaţia „Din inimă pentru aproapele”,din cadrul Protopopiatului a participat la programul educaţional – Managementul voluntariatului, coordonat de P.C. Pr. Vasile Gabriel-Marius, preot capelan.

Astfel, 20 elevi de liceu, voluntari ai Asociaţiei, împreună cu 17 tineri aflaţi în detenţie au confecţionat felicitări, mărţişoare şi au încondeiat ouă. Rezultatele activităţii au fost expuse la sediul Penitenciarului şi Protopopiatului.

Seminarul s-a încheiat cu vizitarea Penitenciarului, de către toţi participanţi.

[Array]

Related Posts

Sari la conținut