Lăsaţi copii să vină la mine

Marţi, 29 noiembrie 2011, în cadrul parteneriatului dintre Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 2 şi Protopopiatul Slobozia a avut loc acţiunea „Sf. Ap Andrei – obiceiuri şi tradiţii de iarnă”.

Astfel, la solicitarea părinţilor, copii de la grupa mică, Grupa Iepuraşilor, au fost împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului de către Pr. Pătraşcu Constantin de la Parohia Sf. Dumitru din Slobozia.

Apoi, grupele pregătitoare însoţite de părinţi, cadre didactice, de Pr. Pătraşcu Constantin şi doamna Pătraşcu Anastasia, asistent social la Protopopiatul Slobozia, au mers la Muzeul Naţional al Agriculturii.

Aici, părintele a vorbit copiilor atât despre viaţa şi minunile Sf. Ap. Andrei, Ocrotitorul Românilor, cât şi despre însemnătatea Marelui Praznic al Naşterii Domnului.

Cei 30 copii au participat la unele dintre obiceiurile specifice Sfintei Sărbători – au pus grâu la încolţit şi au împletit colăcei pentru aflarea ursitei.

De asemenea, copii, cadrele didactice, părinţii au vizitat expoziţia „Sărbătorile de iarnă la români”, frumos realizată de către muzeografii de la Muzeul Naţional al Agriculturii.

Toţi participanţii au plecat spre casă cu bucurie în suflet şi cu crenguţe de măr în mână.

A consemnat Anastasia Pătraşcu, asistent social.

Related Posts

Sari la conținut