Ziua Naţională a României

Cu ocazia Zilei Naţionale preoţii din municipiul Slobozia conduşi de PC Protopop Dumitru Drăghici au fost prezenţi, începând cu ora 9.00, la festivitatea depunerii de coroane în faţa statuii Domnitorului Mihai Viteazul, înfăptuitorul primei uniri a Principatelor Române.

Începând cu orele 10:00 au însoţit Delegaţia Centrului Eparhial în frunte cu Preasfinţitul Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor care a oficiat Slujba de Te-deum şi pomenirea eroilor neamului în Piaţa Revoluţiei din Slobozia, răspunsurile fiind date de elevii Seminarului Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur” din Slobozia.

A urmat defilarea trupelor şi a echipamentelor din dotarea serviciilor armate ale Garnizoanei Slobozia în aplauzele cetăţenilor prezenţi în număr impresionant.

A consemnat Pr. Cătălin Stanciu

Related Posts

Sari la conținut