Moş Nicolae la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia

Copii internaţi pe secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia au primit cu mare bucurie vizita lui Moş Nicolae şi a ajutoarelor lui.

Astfel, prin bunăvoinţa d-nei doctor Nina Precup Vâlcea, a d-nei Daniela Teodorescu, asistent social şi a preotului capelan Pascu Gheorghe de la spital, prin dăruirea copiilor de la Şcoala Nr. 5 Slobozia Nouă şi Liceul de Artă „Ionel Perlea” Slobozia, pregătiţi de doamnelor profesoare Matei Daniela şi Grecu Iulia – Magdalena, prin implicarea Asociaţiei „Din inimă pentru aproapele”, a cărei preşedinte este Părintele Drăghici Dumitru, cei 50 de copii internaţi cu diferite probleme de sănătate s-au putut bucura de această Sfântă Sărbătoare, dedicată în special celor mici.

Acţiunea a fost deschisă de părintele Pascu Gheorghe, care a vorbit copiilor despre viaţa Sf. Nicolae.

A urmat programul copiilor care a cuprins colinde şi sceneta religioasă „Sf. Nicolae”.

Apoi, copii l-au primit cu mare dragoste pe Bozo, un clovn pus pe şotii, prieten al Moşului, care i-a făcut pe micuţi să râdă în hohote.

Moşul a trimis, prin Asociaţia „Din inimă pentru aproapele”, daruri pentru toţi copii implicaţi.

A consemnat Anastasia Pătraşcu, asistent social.

Related Posts

Sari la conținut