Corala “Sfântul Mare Mucenic Mina” a Protopopiatului Slobozia la Bucureşti

Luni, 12 Decembrie 2011, Corala „Sfântul Mare Mucenic Mina” a Protopopiatului Slobozia a participat, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, la un concert din cadrul Stagiunii corale permanente „Paul Constantinescu”, ediţia 2011-2012, organizată de Asociaţia Naţinală Corală din România, prezidată de Prof. Univ. Dr. Voicu Enăchescu.

Evenimentul muzical s-a desfăşurat în incinta Bisericii „Sfântul Ierarh Mucenic Elefterie” din Bucureşti.

Concertul a început cu reprezentarea coralei „Euterpe”, care anul acesta a împlinit 20 de ani de existenţă.

Corala feminină, dirijată de Prof. Georgeta Aldea, a interpretat mai multe colinde tradiţionale româneşti şi occidentale.

Corala Protopopiatului Slobozia, condusă de Pr. dirijor Cătălin Stanciu, a interpretat şapte piese religioase şi trei colinde din repertoriul propriu, solişti fiind: Pr. Cristian Munteanu şi Pr. Cătălin Stanciu.

Reprezentarea coralei noastre a fost aplaudată la scenă deschisă, atrăgând admiraţia şi respectul celor prezenţi, care au ţinut să-l felicite pe Pr. Protoiereu Dumitru Drăghici pentru evoluţia coralei înfiinţate la iniţiativa sfinţiei sale.

La final, cele două corale au cântat împreună colindul „O ce veste minunată!”, încheind magistral minunata seară.

A consemnat Pr. Andrei Gabriel Ghiaur – parohia Gheorghe-Doja.

Related Posts

Sari la conținut