Bucurii muzicale de la copii pentru copii

Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Liceul de Artă Ionel Perlea din Slobozia a organizat cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, miercuri, 16 mai a.c., Spectacolul umanitar Bucurii muzicale de la copii pentru copii, la Casa de Cultură Municipală.

Evenimentul s-a bucurat de un larg interes din partea copiilor şi adolescenţilor slobozeni însoţiţi de părinţi şi profesori, care au audiat piese muzicale, interpretate de elevi ai Liceului de Artă Ionel Perlea, Şcolii nr. 2 Sfântul Apostol Andrei şi Grupului Şcolar Alexandru Ioan Cuza.

Amintim în special piesele: Sonatinas de M. Carcassi, Polkă letona de Jilinsky, Menuet de W.A. Mozart, Habanera de G. Bizet, Mereu copil, Clipa de muzică şi multe altele.

Spectacolul s-a încheiat cu prestaţia excepţională a Corului Voces, dirijat de domnul profesor dr. Virgil Iaru.

Manifestarea culturală a avut un scop umanitar, constând în strângerea de fonduri pentru organizarea unui pelerinaj la Mănăstirea Dervent şi Peştera Sf. Ap. Andrei pentru 30 copii, care provin din familii defavorizate, beneficiari ai Biroului de Asistenţă Socială şi AsociaţieiDin inimă pentru aproapele din cadrul Protopopiatului Slobozia.

Cei aproximativ 700 de copii implicaţi au dorit să ofere celor 30 beneficiari ai Protopopiatului un dar special cu ocazia Zilei Copilului.

Mulţumim tuturor celor care s-au implicat în desfăşurarea acestui eveniment.

A consemnat Anastasia Pătraşcu, asistent social

Related Posts

Sari la conținut