Corala “Sfântul Mare Mucenic Mina” a Protopopiatului Slobozia a participat la Concursul naţional de muzică bisericească “Lăudaţi pe Domnul!”

Marţi, 2 octombrie Corala „Sfântul Mare Mucenic Mina” a Protopopiatului Slobozia a participat la Concursul naţional de muzică bisericească „Lăudaţi pe Domnul!” etapa pe Mitropolie desfăşurată la biserica Sf. Spiridon cel Nou din Bucureşti.

Din cele 10 eparhii care alcătuiesc mitropolia Munteniei şi Dobrogei 4 au fost reprezentate la această competiţie astfel:

Corala „Dimitrie Suceveanu” a Protoieriei II Capitală, din Arhiepiscopia Bucureştilor,

Corala Protopopiatului Târgovişte Sud, din Arhiepiscopia Târgoviştei,

Corala „Iosif Naniescu” a Protopopiatului Curtea de Argeş, din Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului,

şi Corala „Sfântul Mare Mucenic Mina” a Protopopiatului Slobozia, din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor.

Proba de concurs a constat în interpretarea celor trei piese muzicale, prezentate şi în etapa anterioară: o piesă monodică (psaltică), o piesă din repertoriul liturgic bisericesc ortodox (corală, pe o temă psaltică) şi o piesă de Chinonic (concert religios).

În urma reprezentaţiilor juriul a decis ca în etapa finală a concursului, Mitropolia Munteniei şi Dobrogei, să fie reprezentată de Corala „Dimitrie Suceveanu”, corala protopopiatului nostru, obţinând un merituos loc 3 care confirmă valoarea eforturilor făcute de dirijorul Pc. Pr. Cătălin Stanciu şi de membrii acesteia.

Etapa naţională a Concursului de muzică bisericească „Lăudaţi pe Domnul!” va avea loc pe 27 octombrie, în cadrul evenimentelor dedicate hramului Catedralei patriahale.

Related Posts

Sari la conținut