Spectacolul „Dor de România” la Slobozia

Joi 18 octombrie a avut loc la sala de cultură Municipală spectacolul intitulat „Dor de România” organizat de Asociaţia Culturală „Musica Magna” din Constanţa al cărei fondator şi preşedinte este Baritonul Cătălin Ţoropoc în colaborare cu Centru Cultural UNESCO „Ionel Perlea”, Consiliul Judeţean Ialomiţa şi Protopopiatul Slobozia.

Spectacolul „Dor de România” şi-a propus să readucă în sufletele spectatorilor farmecul cantecului autohton şi puritatea nativă a românului, exprimată prin folclor.

Astfel au fost interpretate piese din folclorul românesc, doine şi romanţe ce au adus aminte de inestimabilul patrimoniu muzical românesc.

Protagoniştii acestui minunat spectacol au fost:

Baritonul – Cătălin Ţoropoc – câştigătorul de anul acesta al „Festivalului Naţional de interpretare a Liedului Ionel Perlea” solist la Teatrul de Operă „Oleg Danovski” din Constanţa;

Soprana – Laura Dumitru – colaborator al Operei Constanta şi al Teatrului Nae Leonard din Galaţi, premiul întâi la „Festivalului Naţional de interpretare a Liedului Ionel Perlea” în anul 2010;

Pianista – Natalia Gribinic – Pianist la Opera Constanţa;

Corala Bărbătească „Armonia” din Constanţa dirijată deArhidiaconul Asistent Universitar Dr. Iulian Dumitru câştigătoere a două medalii de aur la Olimpiada Mondială Corală de la Cincinnati USA în luna iulie a acestui an.

De asemenea a fost prezent şi Părintele Cătălin Stanciu dirijorul Coralei „Sf. Mare Mucenic Mina” a Protopopiatului Slobozia şi membru al Coralei „Armonia” care a interpretat câteva piese împreună cu Corala şi două romanţe acompaniat de pian.

Spectacolul a fost bine primit de publicul din Slobozia, fiecare intervenţie fiind răsplătită cu ropopte de aplauze pentru bucuria resimţită după asemenea momente înălţătoare.

Related Posts

Sari la conținut