Corala „Sfântu Mare Mucenic Mina” invitată la manifestările dedicate zilei Naţionale

Vineri, 30 noiembrie 2012 Corala „Sf. Mare Mucenic Mina” a Protopopiatului Slobozia a fost invitată de către Consiliul Judeţean Ialomiţa să participe la manifestările închinate Zilei Naţionale a României ce au avut loc în foaierul Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perlea” din Slobozia.

În prezenţa, Preasfinţitului părinte Vincenţiu, a oficialităţilor locale şi judeţene şi a numeroşi oameni de cultură şi de presă din judeţul nostru, Corala a interpretat 2 piese dedicate evenimentului şi a avut deosebita onoare să se alăture momentului poetic interpretat de binecunoscutului actor Dorel Vişan şi intervenţiilor muzicale în interpretarea baritonului Cătălin Ţoropoc şi a violonistului Valentin Albeşteanu.

Corala „Sfântu Mare Mucenic Mina” va susţine în această lună mai multe concerte după cum urmează:

– Pe data de 11 decembrie va participa la Festivalul „Hristos se naşte Slăviţi-L” organizat de Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor la Catedrala „Înălţarea Domnului” din Slobozia începând cu orele 17:00,

– Pe data de 15 decembrie va concerta în deschiderea spectacolului susţinut de „Corul Madrigal” la sala de Cultură Municipală (Galax) începând cu orele 18:00,

– Pe data de 22 decembrie va concerta în biserica parohie Munteni Buzău I începând cu orele 17:00.

De asemenea Corala va răspunde cu bucurie tuturor invitaţiilor pentru a susţine concerte cu Colinde tradiţionale specifice acestei perioade când ne împărtăşim cu toţii de bucuria Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.

Related Posts

Sari la conținut