Înseamnă să asculţi poveşti, să te laşi copleşit de gesturi drăgălaşe, să vorbeşti în limbajul diminutivelor…cu timpul să devii chiar povestitorul vieţii tale.

Aşa se va întâmpla cu cei care urmăresc povestea noastră care se află la episodul al IV-lea, o poveste adevărată, plină de farmec şi visare, deoarece copilăria îşi are legile ei nescrise, cuceririle şi jocurile specifice.

Dumnezeu ne învaţă să fim mereu copii cu desăvârşită credinţă şi înţelepciune care să ne lumineze viaţa, să ne bucurăm unii de alţii.

Ideal de dragoste, bunătate şi frumuseţe, copiii ştiu să se bucure de prietenie, deoarece în suflet au atâta speranţă şi dragoste încât putem spune că sunt mâinile cu care ne prindem de rai.

Acestea au fost sentimentele pe care le-au trăit elevii din clasele a V-a D, a VI-a A, a VI-a B, a VI-a C, a VIII-a B, a VIII-a C, a X-a E, a XII-a E, coordonaţi de profesori-diriginţi: Solomon Sorina, Stroe Ecaterina, Şcheaua Liliana, Ionescu Adela, Babiţă Liliana, Oprea Simona, Stancu Mariana, Grecu Magdalena care în perioada 31 mai – 7 iunie au desfăşurat activităţi în cadrul proiectului„Prietenie şi solidaritate”, iniţiat de Protopopiatul Slobozia, cu binecuvântarea Părintelui Protopop Dumitru Drăghici.

Ne-am aflat astfel la prietenii noştri, copii din parohiile localităţilor: Ciulniţa, Fundata, Orboieşti, Gura Văii, Stejaru şi Ograda unde preoţii Lungu Felician, Ştefan Marius, Cioranu Laurenţiu, Dumitru Ionuţ, Popa Laurenţiu şi Grecu Claudiu au organizat o adevărată sărbătoare duhovnicească.

Spuneam că este vorba de o poveste, aşa că e mai bine să dăm drumul şuvoiului de apă care izvorăşte din adâncul sufletului de personaj – povestitor:

„Am învăţat un cântec împreună cu elevii din clasa a V-a D, am pregătit pacheţele cu dulciuri, haine, jucării, acţiunea s-a ţinut la biserica din Fundata, locul în care fericirea sufletească se armonizează cu cea divină. Ne-am ales fiecare câte un copil, eu l-am preferat pe Marius, un copil timid, dar năzdrăvan. I-am cunoscut apoi şi pe: Andreea Albu, supranumită „Prinţesica”, Auraş, Dani, care au fost încântaţi de prietenia noastră.” (Rusu Vlad, clasa a V –a D)

„Deşi ne cunoşteam, fiindcă am fost şi de Crăciun la Fundata, aveam emoţii deoarece n-are oricine şansa să facă parte din proiectul „Prietenie şi solidaritate”. Ajunşi la biserica din sat, am descoperit cu adevărat valoarea sacră a sufletului omului deoarece toate zâmbetele inocente ne-au făcut să înţelegem că cel mai frumos anotimp al vieţii este copilăria. Mi-am ales „copilaşul”, sufletul m-a îndreptat către o fetiţă de şase ani, am stat mult de vorbă, se numea Andreea. O lacrimă mi-a apărut la coada ochiului când doamna educatoare ne-a dăruit fiecăruia câte un balon şi două figurine realizate de „piticii noştri”.

Ne-am făcut mulţi prieteni, iar acesta este cel mai important, deoarece prietenia este un dar de la Dumnezeu, ce ne face să trăim cu adevărat, să acordăm mai multă atenţie celor din jur şi să ne iubim aproapele ca pe noi înşine”. (Ilie Andreea, clasa a V –a D)

„Am întâlnit la Ciulniţa copii minunaţi, unii îmi erau prieteni deja, dar acum i-am cunoscut pe Maria şi Cosmin. Cel mai frumos moment a fost când am stat de vorbă, am discutat ca şi cum ne cunoşteam de-o viaţă”. (Băcăianu Isabela, clasa a VI –a A)

„Mereu retrăim aceleaşi sentimente de bucurie şi împlinire sufletească atunci când ne întoarcem la prietenii noştri de la Gura Văii care ne-au aşteptat la biserică, într-o atmosferă veselă”. (Bodeanu Roxana, clasa a VIII –a C)

„Atmosfera de la biserica din Orboieşti a fost una caldă, liniştită, mai ales feerică deoarece copiii erau toţi un zâmbet, iar noi străluceam de bucurie şi trăiam satisfacţia gestului afectiv, generoşi fiind mai ales cu ocazia zilei de 1 Iunie”. (Paraschiv Alexandra, clasa a X –a E)

A consemnat profesor Ecaterina Stroe, Liceul de Artă „Ionel Perlea” Slobozia

Related Posts

Sari la conținut