Credincioși din Protopopiatul Slobozia în pelerinaj la moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur

Joi, 19 martie 2015, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, însoţit de un impresionant sobor de preoţi și diaconi, au întâmpinat la Urziceni racla ce adăpostește un fragment din moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur aduse cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de la Paraclisul Patriarhal de către Preasfințitul Părinte Timotei, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștiului.

Alături de racla cu moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur a fost scoasă în procesiune şi racla cu moaştele Sfântului Nectarie Taumaturgul. În continuare, s-a mers în procesiune pe Calea Bucureşti din centrul vechi până la Catedrala „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, iar sfintele moaşte au fost depuse spre închinare în biserică.

În ziua de vineri 20 martie, credincioși din Protopopiatul Slobozia, însoțiți de părintele Protopop Cristian Ștefan Munteanu și de preoții din Cercul Pastoral numărul 7, au venit să se închine la racla cu sfintele moaște. Bucuria credincioșilor a fost una înălțătoare, plină de evlavie în fața Sfinților mijlocitori înaintea Tronului cel Dumnezeiesc.

A consemnat părintele Laurențiu Cioranu, secretarul Protopopiatului Slobozia.

Related Posts

Sari la conținut