Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, duminică 25 octombrie, părintele Protopop Cristian Ștefan Munteanu, însoţit de un sobor de preoţi din municipiul
Lună: octombrie 2015
În parteneriat cu Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 2 Slobozia, Protopopiatul Slobozia a desfăşurat vineri, 23 octombrie 2015, acţiunea: „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie în mijlocul
„Dăruind vei dobândi Orb, neghiob și strâmt la minte, cum mă aflu, n-am fost totuși atât de stupid și neştiutor încât să cred că Hristos
Marți, 13 octombrie 2015, a avut loc ședința administrativă lunară a preoților din Protopopiatul Slobozia. Din partea Centrului Eparhial a participat la această întâlnire părintele
Referitor la campania „Afacerile Bisericii – precum în cont, aşa şi pe pământ” a postului de televiziune Antena 1, se impun următoarele precizări: Campania Antenei
Marți, 6 octombrie 2015, la rugămintea doamnei Daniela Teodorescu, asistent social în cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia, Protopopiatul Slobozia a dăruit unei familii cu
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, joi 01 octombrie 2015 părintele Protopop Cristian Ștefan Munteanu, însoţit de un sobor de preoţi, a