Cerc pastoral la Parohia Smirna

În așteptarea primăverii, joi, 25 februarie 2016, parohia Smirna a fost gazdă a cercului pastoral numărul 9. Un impresionant sobor de preoţi şi diaconi în frunte cu părintele Protopop Ionuț Butu au săvârşit Sfânta Liturghie pentru credincioşii din parohie, biserica fiind neîncăpătoare.

Părintele Ion Marian a susținut referatul cu tema „Sfântul mucenic Policarp Episcopul Smirnei” subliniind rolul sfinților în viața creștinilor.

Tot în biserică, în cadrul proiectul educaţional dintre parohia și grădinița Smirna și Școala Gimnazială din Grivița, reprezentate de părintele Ion Marian și doamnele învățătoare Oana Iacob și Elena Banciu, a avut loc un moment artistic și o expoziție de mărțișoare realizate de către copii în cadrul orelor de cateheză din parohia Smirna, acestea fiind oferite tuturor doamnelor prezente.

A consemnat preot paroh Ion Marian

Related Posts

Sari la conținut