Tradiții și obiceiuri de Mucenici, sărbătoriți pe 9 Martie

Protopopiatului Slobozia în parteneriat cu Liceul Tehnologic ,,Ȋnălţarea Domnului “, Secţia Gimnazială Nr. 5 Slobozia, Şcoala Gimnazială ,,Sfântul Ierarh Nicolae“ Bucu și Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia, a organizat în data de 9 martie 2016 activitatea cu tema „Tradiții și obiceiuri de Mucenici”.

Activitatea desfăşurată la Căminul Cultural din cartierul Slobozia Nouă face parte din calendarul acţiunilor cuprinse în parteneriatul educaţional ,,Prietenia ne apropie de Dumnezeu”.

Părinţii şi bunicii elevilor în colaborare cu doamnele profesor Damian Fănica Tănase Gabriela și Matei Daniela au realizat un frumos cadru de început de primăvară, unde au expus și obiecte lucrate manual: covoare, scoarţe, preşuri, prosoape de artizanat sau borangic, costume populare din diverse zone ale ţării.

Preotul paroh, Tănase Alexandru, gazda noastră, a vorbit despre credința și dragostea nestrămutată pentru Dumnezeu a celor 40 de Mucenici din Sevastia, cât și despre viața și pătimirile acestora. De asemenea, a îndemnat elevii și creștinii prezenți să urmeze Sfinților, în rugăciune necontenită, răbdare în necazuri și străduință în lucrarea faptelor bune. Toți cei prezenți au primit cărticele cu „Acatistul Sfinților 40 de Mucenici”.

Doamna muzeograf Gherghe Fănica a prezentat elevilor tradițiile și obiceiurile legate de Mucenici. Astfel, sărbătoarea de la 9 Martie este începutul noului An Agrar, celebrat la echinocțiul de primăvară. Acum, se scoate plugul, se mânuiesc uneltele, vitele se stropesc cu aghiazmă, se bate pământul cu maiurile pentru alungarea frigului și scoaterea căldurii și altele. În gospodărie, se prepară din aluat „Măcinici” sau „Sfințișori” în diferite „opturi” sau „S-uri” care sunt fie fierți, fie copți, apoi se împart în special copiilor. Copiii au primit pliante cu aceste obiceiuri și tradiții, realizate de Muzeul Național al Agriculturii.

Doamna Simion Fodor Ana Maria, director al Școlii Gimnaziale din Bucu, a subliniat importanța păstrării tradițiilor și obiceiurilor strămoșești și mai ales transmiterea acestora tinerelor generații. De asemenea, a remarcat rolul Religiei în școală, a prezenței preotului și a profesorului de religie în comunitate și în viața micilor creștini.

Cei 60 de elevi participanți la acţiune au prezentat un frumos program artistic, au recitat versuri pentru mamele lor, au interpretat cântece populare, au pus în scenă piesa de teatru „Soacra cu trei nurori” și au dansat.

Activitatea a continuat cu un atelier de împletit măcinici, conform tradiției, sub îndrumarea atentă a mămicilor și bunicilor prezente. În Muntenia, mucenicii se fac din aluat, în formă de mici opturi (8-ul simbolizând forma umană, veșnicia), care apoi se fierb într-o apă cu zahăr, scorțișoară și nucă rasă. Acest fel de preparare este un simbol pentru apa în care au fost aruncați Sfinții Mucenici. În Moldova persistă obiceiul ca femeile să coacă în ziua de 9 martie, 40 de figurine din aluat, numite “sfințișori”. Modul de preparare simbolizează cealaltă tortură la care au fost supuși Mucenicii: arderea.

A urmat agapa, unde s-au servit cele două feluri de măcinici, gogoşi, floricele, plăcintă de brânză, iaurt și pâine pregătite cu multă dragoste de mămici și bunici.

Cei peste 120 de participanţi au socializat, au legat prietenii într-o atmosferă caldă, specifică satului românesc de odinioară, în care momentele de comuniune erau prețuite și mult așteptate.

A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social Protopopiatul Slobozia.

Related Posts

Sari la conținut