O zi fără telefon…prin capitală

Duminică, 22 mai 2016, a fost zi de bucurie pentru 15 copii din Parohia Crunți, Protopopiatul Slobozia. Doamna profesor Mocanu Elena Florentina a organizat o excursie în București pentru copiii care au participat conștiincioși la toate serbările și activitățile ținute la biserică. Principala condiție a fost ca fiecare copil să meargă în excursie…fără telefon mobil sau tabletă.

Într-o lume în care nimeni nu mai privește absolut nimic doar cu ochii săi, ci prin ochiul telefonului, vrând să imortalizeze fiecare moment, mi-am dorit să-i ajut să trăiascăși ei clipe unice, să stea cu adevărat unul lângă celălalt și să vorbească, nu doar să butoneze. Copiii s-au supus codindu-se la început, dar au recunoscut pe parcursul zilei cât de bine se simt.

A fost o zi frumoasăîncă de dimineață, când am plecat din sat spre Halta Ciochina cu câteva mașini. Îi vedeam tremurând și zâmbindu-și tot timpul și majoritatea au recunoscut că niciodată nu au călătorit cu trenul. Am ajuns la ora 10 în Gara de Nord unde îi așteptau pe copii mai multe surprize. Doamna Dorina Pirău, membră a UNAS (Uniunea Națională a Medicilor Stomatologi) le-a oferit tuturor o masă gratuită la Springtime.

O adevaratăîncântare a urmat coborând la metrou cu scările rulante, călătorind cu metroul în diferite locuri. Menționez că aceste lucruri par banale pentru mulți cititori. Nu vreau să plictisesc, ci doar să subliniez bucuria, trăirea intensă a copiilor de la țară. Ți se umple inima să-i vezi atât de impresionați de anumite momente, acțiuni. O primă oprire a fost la Muzeul Grigore Antipa, unde au recunoscut foarte multe animale, unde li s-a sfâșiat inima aflând că foarte multe specii sunt pe cale de dispariție sau deja au dispărut, unde au putut observa stalactitele și stalagmitele din mica peșteră.

De la Muzeu, ne-am îndreptat tot cu metroul spre Piața Unirii, mai exact- la Patriarhie. Copiii s-au putut închina la Sfintele Moaște ale Sfântului Dimitrie, Sfântului Nectarie și Sfinților Împărați Constantin și mama sa, Elena. Am coborât dealul Patriarhiei și ne-am îndreptat spre Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul, Sfânta Ecaterina. Aici s-au putut închina la Moaștele Sfintei Ecaterina, iar părintele profesor Păunoiu le-a vorbit despre prietenie și le-a dăruit câte o iconiță.

Am mai colindat prin București pe jos, copiii au primit câte o înghețată de la McDonald pentru a se răcori puțin, apoi ne-am îndreptat spre mall-ul Sun Plazza, unde am intrat la cinemtograf. A fost dorința lor să intre într-un cinematograf și să vadă un film 3D. Au vizionat o animație comicăși au râs aproape toată perioada filmului.

Dupa o zi atât de plină de noutate pentru majoritatea, ne-am urcat în troleibuz și ne-am îndreptat către Autogara Obor de unde am luat un autobuz și am venit acasă. Ziua întreagă, trăirile, emoțiile, bucuriile, expresiile fețelor, sunetele de uimire au fost la superlativ. Când toată lumea va înțelege prăpastia care se creeazăîntre copiii din mediul urban și cei din mediul rural, cred că mai mulți oameni vor încerca să-i scoată mai des și pe cei care sunt invidiați pentru aerul curat pe care-l respiră, la oraș. Nu pentru a fi absorbiți de oras, ci pentru a se bucura și ei din când în când de ceea ce mulți nu apreciază că au.

Astfel de oameni înțelegători sunt membrii UNAS, cei care au sprijinit Parohia „Sfântul Nicolae” din Crunți, plătind 70% din costul total al excursiei. Alături de doamna profesor și copii a fost și o fiică a satului Crunți – Șerban Florina, care ne-a însoțit prin București, le-a cumpărat copiilor mai multe sticle cu apă platăși ne-a dăruit suma de 100 de lei pentru diferite nevoi ce pot apărea pe parcursul zilei. Le rămânem cu toții profund recunoscători acestor persoane minunate care și-au rupt din timpul și nevoile lor pentru a oferi aproapelui.

Întorși în sat, micuții guralivi au povestit părinților, bunicilor, prietenilor ceea ce au văzut și trăit.

Dumnezeu să-i țină sănătoși pe toți cei care au participat la această excursie și le mulțumim celor ce ne-au ajutat să le facem ziua minunată piticilor crunțeni.

A consemnat profesor Mocanu Elena Florentina.

Related Posts

Sari la conținut