Ziua Națională a Ambulanței

Joi, 28 iulie 2016, românii au sărbătorit Ziua națională a ambulanței, care este marcată, începând cu anul 2015, la această dată, pentru recunoașterea contribuției serviciilor de Ambulanță în asigurarea și menținerea stării de sănătate a cetățenilor. A fost aleasă această dată deoarece la 28 iulie 1906 a apărut prima „Salvare” din București, la inițiativa profesorului Nicolae Minovici.

Cu acest prilej, cu binecuvântarea Preasfințitului Vincențiu Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în cadrul incintei Serviciului de Ambulanță Județean Ialomița a fost oficiată slujba Te Deum – ului de un sobor de preoţi în frunte cu Părintele Protopop Ionuț Butu, în prezenţa oficialităţilor locale şi judeţene şi a slobozenilor veniţi să asiste la manifestare.

Domnul Gigi Petre, Prefectul Judeţului Ialomița a rostit o alocuţiune despre semnificaţia evenimentului. Ceremonialul a continuat cu oferirea de diplome omagiale tuturor celor care au contribuit la buna organizare a Ambulanței Ialomițene.

A consemnat părintele Laurențiu Cioranu, secretarul Protopopiatului Slobozia.

Related Posts

Sari la conținut