Unirea Principatelor serbată la Slobozia

An de an, ziua de 24 ianuarie devine prilej de a rememora un fragment important al istoriei românilor. Românii de pretutindeni aniversează în ziua de 24 ianuarie 2017, 158 de ani de la Unirea Principatelor Române.

În acest context, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincențiu Episcopul Sloboziei și Călărașilor, preacuviosul părinte Arhimandritul Rafail Mîț, vicar eparhial, alături de preacucernicul părinte Protopop Ionuț Butu și un sobor de preoţi, a săvârşit slujba de Te-Deum în Piața Revoluției din Slobozia, în prezenţa oficialităţilor județene și locale, şi a locuitorilor municipiului.

În cadrul manifestării, domnul Gigi Petre, Prefectul Judeţului Ialomița, a rostit un discurs în care a evocat importanţa şi semnificaţiile Unirii Principatelor Române, a Ţării Româneşti cu Moldova.

La final, cei prezenţi, au întins hora unirii, urmată de parada militară în acompaniamentul fanfarei municipale.

A consemnat părintele Laurențiu Cioranu, secretarul Protopopiatului Slobozia.

Related Posts

Sari la conținut