Şedinţa administrativă lunară a preoţilor din Protopopiatul Slobozia

Marţi, 11 aprilie 2017, a avut loc, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, şedinţa administrativă lunară a preoţilor din Protopopiatul Slobozia.

Din partea Centrului Eparhial a participat la această întâlnire părintele Cristian Ștefan Munteanu consilier economic financiar.

Prezența reprezentanților ISU a fost una benefică din perspectiva necesității informării preoților cu privire la prevenirea situațiile de urgență care pot apărea în această perioadă la bisericile din Protopopiatul Slobozia, cu ocazia participării în număr mare a credincioșilor la slujbele din perioada pascală.

În debutul întâlnirii părintele Ciobanu Mădălin de la parohia Amara II a susținut referatul „Icoana în procesiune – mărturisire a realității Întrupării și a evlaviei creștine față de „Vasele Duhului Sfânt” ce își revarsă iubirea harică peste cei dreptcredincioși”.

Părintele Protopop Ionuț Butu a comunicat temeiurile primite de la Centrul Eparhial în luna precedentă, privind sectoarele: administrativ, cultural, economic și social-filantropic.

De asemenea au fost aduse la cunoştinţă evenimentele lunii aprilie, printre care procesiunea cu Icoana Maicii Domnului de la mănăstirea Agapia, ce va fi aduse spre închinare, în Slobozia, în data de 19 aprilie 2017, la Slobozia.

Părintele consilier Cristian Ștefan Munteanu a adus lămuriri referitoare la aspectele legate de activitatea economic-financiară de la parohii, prin răspunsurile oferite la întrebările adresate de preoţi.

A consemnat părintele Laurențiu Cioranu, secretarul Protopopiatului Slobozia.

Related Posts

Sari la conținut