Grupul catehetic al parohiei Gheorghe Doja în pelerinaj

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, marți, 25 aprilie 2017, parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Gheorghe Doja – Protopopiatul Slobozia, sub îndrumarea preotului paroh Ciobia Cătălin și a domnului Arpășanu Ionel, a organizat, pentru copiii aflați în cadrul grupului de cateheză al parohiei, o excursie în capitala țării.

Aceștia împreună cu grupul de copii au mers în pelerinaj la Mănăstirea Radu Vodă, Catedrala Patriarhală, biserica Sfânta Ecaterina și biserica Sfântul Spiridon unde au cinstit cum se cuvine moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena, ale Sfintei Ecaterina și ale Sfântului Spiridon. De asemenea au mai vizitat și Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa.

Prin această acțiune s-a urmărit apropierea tinerilor de Sfânta Biserică și de cele duhovnicești, de îmbogățire a bagajului de cunoștințe religioase și culturale.

A consemnat preot Ciobia Cătălin, parohia Gheorghe Doja.

Related Posts

Sari la conținut