Personalitatea Părintelui Patriarh Justinian

Joi, 27 iulie 2017, la sediul Școlii Gimnaziale nr. 5 din Slobozia Nouă, a avut loc cea de-a doua întâlnire din cadrul proiectului educațional „Clubul de vară”.

În contextul „Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”, grupul de beneficiari s-a întâlnit cu părintele protopop Butu Ionuț, care după ce a fost rostită rugăciunea „Tatăl nostru” a vorbit copiilor și tinerilor prezenți despre „Personalitatea Părintelui Patriarh Justinian”. De asemenea, le-a explicat ce înseamnă statutul de patriarh și care au fost părinții patriarhi în Biserica Ortodoxă Română.

Sub forma unui dialog interactiv, copiii și tinerii au aflat că Părintele Patriarh Justinian Marina a fost cel de-al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române între anii 1948 – 1977.

A fost învățător, preot, tată a doi copii, director de seminar, a înființat o cantină socială, a restaurat biserici, a construit două case parohiale, a condus tipografia episcopală, a fost colaborator la unele ziare şi reviste bisericeşti şi laice, a creat așezăminte de asistență socială pentru preoți și călugări bătrâni (Dealu), pentru călugărițe și preotese bătrâne (Viforâta), a publicat 12 volume sub titlul semnificativ „Apostolat social” (Bucuresti, 1948-1976), cu toate pastoralele, cuvântările și articolele sale.

În cei 29 de ani de patriarhat a susținut construirea din temelie a 302 biserici și repararea sau restaurarea a altor 2.345 de lăcașuri de cult. A fost depus în mormântul din interiorul Mânăstirii Radu Vodă din București, ctitorită de el. Pe crucea încastrată în zid, Patriarhul i-a cerut meșterului să sape următoarea inscripție: „M-am luptat lupta cea bună. Credința am păzit. Am ajuns la capătul drumului vieții. De acum încolo, mă așteaptă răsplata dreptății, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul Cel Drept în ziua aceea“.

La finalul întâlnirii, toți participanții au mulțumit părintelui protopop pentru bucuria comuniunii.

A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social, Protopopiatul Slobozia.

Related Posts

Sari la conținut