Spectacolul de Crăciun „E vremea colindelor!” organizat de Protopopiatul Slobozia

În preajma Crăciunului, păstrând tradiția străbună, în data de 18 decembrie 2017, Protopopiatul Slobozia a organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, ediția a VII-a a festivalului de colinde „E vremea colindelor”.Spectacolul a avut loc la Casa de Cultură Municipală din Slobozia.

Evenimentul a fost deschis de Grupul vocal „Sunetul muzicii” de la Grădinița Piticot din Slobozia, îndrumători doamna Emilia Ionescu și domnul Sebastian Tudora. Seara a continuat cuCorala „Sfântul Mina” a Protopopiatului Slobozia, dirijor preot profesor Cătălin Stanciu, care a bucurat publicul, ca de fiecare dată, cu colinde alese. Apoi, părintele secretar Laurențiu Cioranu a transmis tuturor binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu.

Grupurile corale care au luminat sufletele celor prezenți în număr mare au fost:Ansamblul Coral „Nihil sine Deo”, Parohia Dăieni, Episcopia Tulcii, îndrumător preot Alexandru Octavian Balaban;Parohia „Sfântul Nicolae” Amara, Grupul „Doar noi?”, îndrumători preot Cristi Gavrilă și preot Emilian Petre; Parohia „Sfântul Gheorghe” Ograda, îndrumător doamna Julieta Radu și preot Claudiu Grecu; Parohia Ciulnița, îndrumători părintele Gheorghe Felician Lungu și domnul Marian Dumitru; Grupul „Magical Stars” de la Școala Gimnazială „Sfântul Andrei” Slobozia, îndrumători doamna Corina Vasile și doamna Emilia Arpășanu;Școala Gimnazială „Sfântul Ierarh Nicolae”, îndrumător doamna Matei Daniela; Parohia Cuza Vodă,Grupul „Speranța”,îndrumători doamna Ecaterina Stroe și părintele Dumitru Drăghici; Parohia Amara II, îndrumător preot Clementin Matache.

Tinerii voluntari ai Protopopiatului Slobozia au oferit celor 250 de colindători pachete cu dulciuri și răcoritoare, iar îndrumătorilor diplome și coșulețe împodobite cu crengi de brad, globuri și lumânări.

În aplauzele spectatorilor, doamna Daniela Matei a încheiat prezentarea concertului cu cuvintele: „Frumusețea iernii cu dulcele ecou al colindelor și cu imaginea celor dragi în suflet să ne aducă împlinire, iubire și fericire. La mulți ani!”.

A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social, Protopopiatul Slobozia.

Related Posts

Sari la conținut