Rezultatul colectei din Postul Crăciunului în Protopopiatul Slobozia

În perioada 15 noiembrie – 24 decembrie 2017, toate cele 72 parohii din cuprinsul Protopopiatului Slobozia au desfășurat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, colecta din Postul Crăciunului, conform Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Astfel, prin implicarea preoților, a Consiliului și Comitetului Parohial, prin donațiile enoriașilor s-a reușit să se strângă suma de 19.307 lei, care s-a concretizat în oferirea de pachete cu dulciuri și fructe atât copiilor care s-au împărtășit în Ajunul Crăciunului sau în cele trei zile ale Marelui Praznic, cât și grupurilor de colindători care au bucurat sufletul credincioșilor prin colindele frumos interpretate.

De asemenea, s-a colectat un număr de 4.571 kilograme de alimente, 4.865 kilograme de haine și 161 cutii de medicamente ce au fost distribuite unui număr de 526 familii, 1.694 persoane aflate în dificultate, 391 persoane vârstnice, precum și unui număr de 3.831 copii.

Ne bucurăm că am reușit și în acest an să aducem bucurie în inimile celor aflați în situații sociale dificile.

„Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ție.” (Troparul Nașterii Domnului Iisus Hristos).

A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social, Protopopiatul Slobozia

Related Posts

Sari la conținut