Rezultate în cadrul proiectului social-filantropic „Să dăruim copiilor bucuria Învierii!”

Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit „Piticot” din municipiu, Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea” și Școala Gimnazială „Sfântul Andrei”, în colaborare cu preoți, cadre didactice, părinți, bunici și voluntari a derulat în data de 29martie 2018 proiectul social-filantropic „Să dăruim copiilor bucuria Învierii!” – „Un ouț pentr-un bănuț”.În urma desfășurării evenimentului de strângere de fonduri s-a strâns suma de 3.500 lei. Astfel, marți, 3 aprilie 2018, părintele protopop Ionuț Butu, asistentul social, doamna Fănica Damian și doamna Clementina Tudor auînsoțit la cumpărături un număr de 35 copii împreună cu părinții lor, care şi-au ales singuri ceea ce le-a plăcut, dar mai ales ceea ce au avut nevoie. Bucuroși, cu sufletul plin de recunoștință și îmbrăcați în haine noi, micii creștini vor merge sâmbătăla Biserică pentru a primi Sfânta Împărtășanie. De asemenea,cu drag ei vor purta noile veșminte și atunci când vor merge la școală.Cele 16 familii beneficiare ale Serviciului Social acreditat al Protopopiatului Sloboziaau mulțumit pentru sprijin tuturor celor care s-au implicat și care au adus bucurie în sufletul celor mici.A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social al Protopopiatului Slobozia.

Related Posts

Sari la conținut