„Maica Domnului – ocrotitoarea persoanelor vârstnice” „Bucură-te bucuria noastră, acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ”

Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, însemn de prețuire pentru părinți și bunici, Protopopiatul Slobozia în colaborare cu Asociația „Samarineni în comunitate”, Asociația „Niciodată singur – Prietenii Vârstnicilor” și Fundația Principesa Margareta a României a organizat, marți 2 octombrie 2018, activitatea „Maica Domnului – ocrotitoarea persoanelor vârstnice”, participând totodată și la Campania „Flori pentru Suflet” desfășurată la nivel național. Activitatea a avut loc la „Centrul de Îngrijire și Asistență Socială” din municipiul Slobozia.

Manifestarea s-a deschis cu cuvântul Părintelui Protopop Ionuț Butu, care a transmis tuturor celor prezenți părintești binecuvântări din partea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor și a urat persoanelor vârstnice multă sănătate, pace și nădejde pentru mântuire. De asemenea, a vorbit și despre sărbătoarea „Acoperământului Maicii Domnului”, celebrată pe aceeași dată calendaristică.

Apoi, părintele protopop și preoții Angelo Bănică de la Parohia Mărculești și Mircea George Silaghi de la Parohia Popești au săvârșit Slujba „Acatistului Acoperământului Maicii Domnului”.

Întâlnirea a continuat cu un emoționant program artistic susținut de Grupul de cateheză al Parohiei Mărculești, coordonat de doamna învățător Georgeta Butnaru. La final, toți cei prezenți au primit produse dulci, flori, felicitări, îmbrățișări și gânduri bune din partea reprezentanților tinerei generații.

Persoanele vârstnice au mulțumit pentru mângâierea sufletească dăruită.

La mulți și binecuvântați ani!

A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social al Protopopiatului Slobozia.

Related Posts

Sari la conținut