Joi, 20 decembrie 2018, în preajma Marelui Praznic al Nașterii Domnului, păstrând tradiția, Protopopiatul Slobozia a organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, ediția a VIII-a a Spectacolului de Crăciun „E vremea colindelor”. Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură Municipală din Slobozia, în foaierul căreia a fost organizată o expoziție cu lucrări ale copiilor beneficiari de Servicii Sociale oferite de Protopopiatul Slobozia și ale copiilor de la Parohia Mărculești, coordonați de părintele Angelo Bănică. Tema a fost dedicată „Anului Omagial al unității de credință și de neam” și „Anului comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri din 1918”.
Spectacolul a fost moderat de doamna Clementina Tudor, director al Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perlea” Slobozia. Părintele protopop Ionuț Butu a transmis tuturor binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu.
Evenimentul a fost deschis de Grupul vocal „Sunetul muzicii” de la Grădinița cu Program Prelungit „Piticot” din Slobozia, îndrumători doamna Emilia Ionescu, doamna Oana Petre și domnul profesor Sebastian Tudora. Seara a continuat cu Corala „Sfântul Mina” a Protopopiatului Slobozia, dirijor preot profesor Cătălin Stanciu, care a bucurat audiența cu colinde tradiționale.
Grupurile de colindători care au luminat sufletele celor prezenți în număr mare au fost: Ansamblul Coral „Nihil sine Deo”, Parohia Dăieni, Episcopia Tulcii, îndrumător preot Alexandru Octavian Balaban; Parohia „Sfântul Nicolae” Amara, Grupul „Doar noi?”, îndrumători preot Cristi Gavrilă și preot Emilian Petre; Parohia „Sfântul Gheorghe” Ograda, îndrumători doamna Julieta Radu și preot Claudiu Grecu; Parohia Ciulnița, îndrumători părintele Gheorghe Felician Lungu și domnul Marian Dumitru; Parohia Cuza Vodă, Grupul „Speranța”, îndrumători doamna Ecaterina Stroe și părintele Dumitru Drăghici; Parohia Amara II, Grupul „Biserica Albastră”, îndrumător preot Clementin Matache și Formația „Teens Band”, coordonator domnul profesor Valentin Vardianu.
Tinerii voluntari ai Protopopiatului Slobozia, coordonați de doamna Cristina Cioranu și asistentul social, au oferit celor 250 de colindători pachete cu dulciuri, iar îndrumătorilor diplome și coșulețe împodobite cu crengi de brad, globuri și lumânări.
În aplauzele spectatorilor, doamna Clementina Tudor a încheiat prezentarea concertului, urând tuturor Sărbători cu sănătate, pace și bucurii.
A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social al Protopopiatului Slobozia.