Ședință administrativă lunară în Protopopiatul Slobozia

Joi,

13 iunie 2019, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul

Sloboziei și Călărașilor, în Protopopiatul Slobozia a avut loc ședința

administrativă lunară.

 

În

deschiderea ședinței, Preacucernicul Părinte Dante Negoiță de la parohia

Stejaru a prezentat referatul intitulat Patriarhul Nicodim Munteanu, omul

care a slujit Biserica Ortodoxă Română în vremuri de restriște.

 

Delegatul

Centrului Eparhial, Preacucernicul Părinte Consilier Cristian Ștefan Munteanu,

a transmis preoților prezenți o serie de informări care au scopul de a

îmbunătăți activitatea pastoral-misionară la nivelul parohiilor.

 

Părintele

Protopop Ionuț Butu a prezentat adresele emise de către Episcopia Sloboziei și

Călărașilor, privind implementarea proiectului Pâinea

noastră cea de toate zilele, organizat în parteneriat cu Muzeul

Național al Agriculturii – Slobozia, dar și măsuri ce privesc formarea continuă

a preoților din cadrul Protopopiatului Slobozia și alte activități

social-misionare din cadrul protoieriei.

 

Ședința

s-a încheiat prin rugăciunea comună a tuturor celor prezenți.