Praznicul Rusaliilor în Parohia Grivița

Duminica, în ziua Praznicului Cincizecimii, cu binecuvântarea

Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, preoții

parohiei Grivița au sfințit cea de-a doua Troiță pentru comunitatea parohială.

 

Îndată după oficierea Sfintei Liturghii și a Vecerniei

Plecării genunchilor, credincioși, autorități locale, cadre didactice și copii

au mers în procesiune până la Troiță, pentru a fi părtași la această slujbă,

pentru a mulțumi și a cere binecuvântare de la Preabunul Dumnezeu.

 

Aducem mulțumiri familiei donatoare, dar și celor care au

ajutat la ridicarea acesteia.

 

 

 

A consemnat Părintele Marian Cristea, parohul Bisericii – Grivița.