Biserica, spitalul sufletelor. Rugăciune în comuniune a preoților din Cercul pastoral Nr. 1 al Protopopiatului Slobozia

Vineri,

27 septembrie 2019, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU,

Episcopul Sloboziei și Călărașilor, preoții din cadrul Cercului pastoral

numărul 1 al Protopopiatului Slobozia au săvârșit, la invitația

Preacucernicului Părinte Gheorghe Pascu, 

Taina Sfântului Maslu la biserica având hramul Sfântul Pantelimon, capelă a Spitalului Județean Slobozia.

 

Sub

protia Preacucernicului Părinte Protopop Laurențiu Cioranu, soborul preoților a

înălțat rugăciuni Doctorului sufletelor și al trupurilor, cerând de la Acesta

vindecarea neputințelor trupești și sufletești ale tuturor celor prezenți, dar

și ale celor pe care aceștia îi poartă permanent în gândurile și inimile lor.

 

Prin

săvârșirea Tainei Sfântului Maslu în cadrul acestui sfânt locaș, capelă a

Spitalului Județean Slobozia, a fost reafirmată importanța curățirii

sufletești, condiție esențială în tămăduirea suferinzilor. Biserica și

instituțiile medicale conlucrează, ambele veghează la dobândirea sau

redobândirea stării de sănătate sufletească și trupească, amintind că și pe

teritoriul țării noastre primele bolnițe, centre de îngrijire de îngrijire a

bolnavilor, au apărut în cadrul Bisericii.

 

În

cuvântul de învățătura rostit la sfârșitul slujbei s-a menționat importanța

majoră pe care satul românesc a avut-o și pe care încă o mai are în dezvoltarea

și păstrarea valorilor autentice românești, precum și de particularitățile care

sunt întâlnite în pastorație de către preoții din mediul rural.

 

A

consemnat Diaconescu Iancu Adin.