Biserica „Sfinților Ierarhi Nicolae, Marcu și Luca” din Slobozia Nouă – gazdă a Cercului Pastoral Nr. 1

Cu Înalta Binecuvântare a Chiriarhului locului, Preasfințitul Părinte

Episcop VINCENȚIU, duminică, 13 octombrie 2019, în Biserica Sfinților Ierarhi

Nicolae al Mirelor Lichiei, Marcu al Efesului și Luca al Crimeei din Slobozia

Nouă s-a întrunit Cercul Pastoral nr.1.

 

Soborul Sfinților slujitori, la ceas de seară, a deschis noua zi liturgică

întru pomenirea Sfintei Preacuvioasei și Multmilostivei Maicii noastre

Parascheva, prin săvârșirea Vecerniei unită cu Litia și slujba Acatistului.

 

Sfânta noastră Biserică a devenit pentru câteva ceasuri, locul de unde cu

credință și dragoste, a fost preamărit Dumnezeu „Cel minunat întru Sfinții Săi”, iar cea numită de popor Mult

folositoare, a fost chemată întru ajutor de întreaga obște a  rugătorilor. Duioasele versuri ale Icoaselor

au avut darul de a sensibiliza inimile celor prezenți, dându-le bune nădejdi că

și celor ce nu sunt lângă Racla Sfintelor sale Moaște, Cuvioasa Parascheva le

primește ruga și îi ajută.

 

Cuvântul de folos a fost rostit de preacucernicul preot Cristian Ștefăniță

Chiru de la parohia Sfântul Evanghelist Matei.

 

Inimoasele membre ale Comitetului Parohial au pregătit, la trapeza

Parohiei, o agapă pentru osteneala preacucernicilor părinți slujitori.

Comuniunea  a continuat astfel, cu

aprecieri și discuții pe seama bogăției de slujbe și rugăciuni ale noului

Molitfelnic.

 

 

 

Amfitrionul momentului, preotul Alexandru Tănase