Micii ucenici – Atelier de pictat icoane la Parohia Traian II

Prin parteneriatul activ, pe care Parohia Traian II îl are cu Școala

Profesională Traian, vineri, 18 octombrie 2019, când Biserica îl prăznuiește pe Sfântul Evanghelist Luca –

Ocrotitorul pictorilor iconari, a fost organizat în biserica parohială un

atelier de inițiere în pictura bisericească.

 

Mulțumită domnului pictor Florin Munteanu, care se ocupă

de pictura bisericii, elevii au primit informații intresante despre pictura

bisericească și diferitele tehnici picturale. 

 

Copiii au fost ajutați, apoi, să creioneze primele schițe

de icoane, urmând ca acestea să fie finalizate acasă, iar cele mai reușite să

fie înrămate și sfințite. Prin strădania părintelui profesor Spătaru Ionel,

copiii au primit iconițe și reviste bisericești.

 

A consemnat preotul paroh Spătaru Ionel.