Întâlnire organizatorică a preoților Protopopiatului Slobozia

Marți, 29

octombrie 2019, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul

Sloboziei și Călărașilor, în cadrul Protopopiatului Slobozia a avut loc o

ședință cu toții preoții care aparțin acestuia.

 

Scopul

întâlnirii a fost acela de a transmite prin intermediul slujitorilor Sfintelor

Altare tuturor credincioșilor care și-au exprimat dorința de a participa la

evenimentele prilejuite de serbarea hramului Mănăstirii Sfinții Voievozi din Slobozia informații de natură organizatorică,

pentru ca pe durata procesiunii, dar și în momentul închinării pelerinilor la

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam, totul să

decurgă fără incidente care pot umbri bucuria pelerinajului.

 

Delegatul

Centrului Eparhial, Preacucernicul Părinte Consilier Manuel Rusu, a adus la

cunoștință preoților o serie de măsuri care au rolul de a sprijini buna

desfășurare a activităților centrate pe vechiul și totodată actualul nucleu duhovnicesc

al Ialomiței, Mănăstirea Sfinții Voievozi

din Municipiul Slobozia.

 

Preacucernicul

Părinte Protopop Laurențiu Cioranu a prezentat preoților un scurt istoric al

icoanei ce va poposi în orașul reședință de județ, îndemnând ca fiecare să

conștientizeze responsabilitatea pe care o au față de sănătatea sufletească și

trupească a enoriașilor lor, nădăjduind ca această procesiune să-i ajute pe

toți să sporească duhovnicește.

 

În

încheiere, Maica Domnului, pe care în curând o vom cinsti prin închinarea la Sfânta

sa Icoană de la Mănăstirea Adam, a fost lăudată de către cei toți prezenți în

rugăciune.

 

A

consemnat Diaconescu Iancu Adin. 

 

Unelte Accesibilitate

Inversează Culorile

Tonuri de Gri

Saturație Redusă

Evidențiere Link-uri

Dimensiune Text

Spațiere Rânduri

Spațiere Litere

Aliniere Text

Contrast

Ascunde Imagini

Ascunde Videoclipuri

Schimbă Cursor