Cateheză despre Sfinții Arhangheli la Parohia Scânteia

Miercuri,
06 noiembrie 2019, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU,
Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în biserica Parohiei Sfinții Voievozi din Scânteia s-a desfășurat cateheza în cadrul
căreia Preacucernicul Părinte paroh Gheorghe Mirel Mircea le-a vorbit celor 56
de elevi prezenți despre importanța și folosul cinstirii îngerilor în general
și Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, în special.

În fiecare
an, la data de 8 noiembrie, întreaga comunitate din localitatea Scânteia își
cinstește ocrotitorii spirituali, pe Sfinții Voievozi, iar în cadrul
evenimentelor prilejuite de serbarea hramului bisericii parohiale, a fost
organizată această cateheză la care au luat parte elevii claselor a II-a A, a
II-a B și a V-a B de la Școala Profesională Scânteia.

Elevii au
primit la finalul activității iconițe, fișe cu rugăciuni adresate îngerului
păzitor, fișe de colorat cu Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, precum și o
răsplată dulce din partea Bisericii, întorcându-se către școală scăldați în
razele soarelui.

Atât
slujitorii Parohiei Scânteia, cât și cadrele didactice ale școlii din
localitate se îngrijesc permanent de educația complexă a elevilor, pe lângă
bogatele și folositoarele cunoștințe  pe
care aceștia le primesc la fiecare materie, copiii sunt îndemnați să păstreze
și să transmită valorile profund autentice ale neamului românesc.

A
consemnat Diaconescu Iancu Adin.

Related Posts

Sari la conținut