Ziua Unirii Mici la Parohia Mărculești

În ziua de

24 ianuarie 2020, în Parohia Mărculești au fost comemorați 161 de ani de la

Mica Unire a Principatelor Române de la Iași. Manifestările au debutat cu

intonarea Imnului Național, cântat de copiii din cadrul proiectului ,,Educația un pas spre viitor” finanțat de Fundația

Vodafone România și Fundația Regală Margareta a României.

 

Manifestarea

a continuat cu săvârșirea slujbei de Tedeum la care toți participanții au

înălțat rugăciuni pentru eroii căzuți pe toate câmpurile de luptă pentru apărarea

țării și întregirea neamului strămoșesc.

 

Activitatea

de comemorare a Micii Uniri s-a încheiat horii unirii în care s-au prins

copiii, autoritățile locale si localnicii din comunitate.

 

La această

aniversare au participat beneficiarii proiectului ,,Educația un pas spre

viitor”, autoritățile locale, membrii și voluntarii Asociației Samarineni în

comunitate și locuitorii comunei care au rămas profund impresionați de această

comemorare.

 

A

consemnat părintele Bănică Angelo, parohia Mărculești.