Procesiune pe străzile din întreg Municipiul Slobozia

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în Eparhia noastră au fost organizate mai multe procesiuni în perioada 11 – 12 aprilie 2020 cu nădejdea ca Domnul Hristos, va revărsa liniște și sănătate peste credincioșii eparhiei.

 

Procesiunea, a fost condusă de către preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, Vicar Eparhial, având sub protia preacuvioșiei sale, pe preacucernicul părinte Vasile Viorel Dinu, protopop al Protopopiatului Călărași, protosinghelul Lucian Ciolovic și protosinghelul Sava Popa.

 

Duminică. 12 aprilie 2020, în Municipiul Slobozia, Protopopiatul Slobozia, a avut loc o Procesiune cu racla de la Mănăstirea Sfinții Voievozi din Municipiul Slobozia, în care sunt așezate o părticică din Lemnul Sfintei Cruci și părticele din moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur, Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Sfântului Mucenic Haralambie, Sfântului Mucenic Mercurie, Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, Sfântului Mucenic Teodor Tiron, Sfintei Mucenițe Paraschevi, Sfântului Mucenic Procopie, Sfântului Mucenic Elefterie și Sfântului Mucenic Artemie și Icoana Maicii Domnului „Xenia” de la Schitul Horia.

 

Procesiunea a fost condusă de preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, Vicar Eparhial, împreună cu părintele Protopop Laurențiu Cioranu.

 

Deplasarea pe timpul procesiunilor s-au făcut fără închinarea credincioșilor la sfintele moaște, fără participare colectivă, fără slujbe oficiate, respectându-se măsurile luate de autorități pentru combaterea epidemiei.

 

În dreptul lăcașurilor de cult, sfintele odoare au fost întâmpinate în sunet de clopot și de slujitorii fiecărei biserici aducând mulțumire lui Dumnezeu pentru odoare sfinte, iar pe tot parcursul traseului clericii au rostit rugăciuni pentru izbăvirea de boală și încetarea epidemiei de coronavirus.

 

Procesiunile s-au oprit la Spitalele din Orașele Județului Ialomița unde preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail  și părinții protopopi au citit rugăciunea specială pentru încetarea epidemiei.

 

Toate procesiunile au fost realizate cu sprijinul autorităților locale și județene, dar și al Jandarmeriei și Poliției Locale.

 

Procesiunile au fost transmise live prin intermediul rețelelor de socializare dar și pe site-ul oficial ww.sf-esc.ro