Sprijin duhovnicesc și material oferit de Protopopiatul Slobozia în perioada stării de urgență

       Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Slobozia a oferit în perioada 2 – 30 aprilie 2020, prin implicarea preoților, membrilor din Comitetul Parohial, voluntarilor și tuturor celor care s-au alăturat și au răspuns solicitărilor parohiilor de a veni în sprijinul familiilor și persoanelor vârstnice vulnerabile din punct de vedere social, ajutoare materiale în valoare totală de 53.509 lei.

       Astfel, în această perioadă total neobișnuită pentru fiecare dintre noi, preoții au fost primii care au manifestat solidaritate față de cei aflați fie în izolare la domiciliu, în carantină instituționalizată, singuri sau în neputință. S-au mobilizat și au reușit să transmită Sfintele Slujbe on-line, s-au rugat și au pomenit pe fiecare dintre noi, au desfășurat acțiuni prin care au oferit produse de strictă necesitate, hrană caldă sau rece, pachete cu produse igienico –sanitare, etc.

       De asemenea, au distribuit Paștile și Lumina Sfântă atât la domiciliul enoriașilor, cât și celor internați în spital sau aflați în carantină. Nu i-au uitat nici pe cei adormiți, reușind, cu ajutorul voluntarilor, să ducă Sfânta Lumina și la mormintelor acestora, spre alinarea sufletelor celor dragi care au avut interdicția de a face acest lucru.

       Părintele Laurențiu Cioranu, protopop al Protopopiatului Slobozia, mulțumește preoților și credincioșilor care s-au implicat în desfășurarea acestor acțiuni.

       A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social al Protopopiatului Slobozia   

Related Posts

Sari la conținut