Praznicul Sfântului Proroc Ilie – îndemn la milostenie sufletească și trupească

Luni, 20 iulie 2020, după oficierea Sfintei Liturghii cu prilejul sărbătoririi hramului bisericii parohiale, închinate Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul din Municipiul Slobozia, la inițiativa preacucernicului Ioan – Florin Simion, coslujitor în cadrul acestei comunități vii, s-a desfășurat o nouă campanie de ajutorare a semenilor noștri.

În acest fel, preoții slujitori au oferit pachete cu alimente neperisabile pentru 20 de familii care se află într-o situație materială precară, dar care fac dovada bunilor creștini care Îl laudă pe Dumnezeu prin smeritele lor fapte.

Tot astăzi au fost cercetate cele 2 case instituționalizate din parohie.

Dumnezeu să răsplătească dragostea tuturor enoriașilor care au făcut posibilă împlinirea acestei activități filantropice, de ziua patronului spiritual al lăcașului de cult.

A consemnat preot Ioan – Florin Simion.

Related Posts

Sari la conținut