Odoare noi împodobesc biserica Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul din Slobozia

La inițiativa preacucernicului părinte Ioan – Florin Simion, coslujitor în cadrul Parohiei „Sfântul Proroc Ilie” din Municipiul Slobozia, câțiva credincioși fideli Evangheliei Vieții, au dorit să-și aducă darul lor pentru biserica parohială, ca peste timp să fie pomeniți la Sfântul Jertfelnic pentru generozitate. Astfel, a fost achiziționat un rând de sfinte vase, un vas pentru anaforă și o cutiuță frumos împodobită necesară săvârșirii Tainei Sfântului Botez.

Duminică, 14 martie 2021 (lăsatul secului pentru Postul Mare), preoții slujitori ai bisericii, au săvârșit slujba de sfințire a acestor odoare, în prezența credincioșilor care au înțeles că pentru Dumnezeu se cuvine să dăruim tot ceea ce este mai frumos.

 Dumnezeu să socotească faptele cele bune ale tuturor, în Împărăția Sa cea Cerească.

A consemnat Pr. Ioan – Florin Simion.

Related Posts

Sari la conținut