Atelier de personalizat căni la Muzeul Național al Agriculturii

        Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Școala Gimnazială „Sfântul Ierarh Nicolae” Bucu și Muzeul Național al Agriculturii, precum și în colaborare cu Parohia „Sfântul Dumitru” Slobozia, a desfășurat joi, 19 august 2021, a doua activitate din cadrul proiectului educațional „Clubul de vară”, cu tema „Atelier de personalizat căni”.

        Sub îndrumarea doamnelor muzeograf și în prezența părintelui protopop Laurențiu Cioranu, a părintelui Ion Costache, a doamnei profesor Daniela Matei și a asistentului social Anastasia Pătrașcu, copiii au personalizat căni cu diferite modele, mesaje și culori și au vizitat expoziția „La pas prin lumea satului”.

        Scopul acțiunii a fost dezvoltarea abilităților artistice și încurajarea copiilor de a aprecia tradițiile străvechi și gustul pentru frumos.

        La final, Protopopiatul Slobozia a oferit tuturor participanților produse de patiserie, felicitându-i totodată pentru implicarea, dibăcia și bucuria cu care au participat la activitate.

        A consemnat profesor Daniela Matei.

Related Posts

Sari la conținut