Parohia Căzănești I sprijină dreptul elevilor la educație

            Sâmbătă, 11 septembrie 2021, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, și cu sprijinul unei doamne deosebit de milostive, apropiată a Bisericii, preoții Parohiei „Sfântul Nicolae” – Căzănești I au putut bucura 13 copii din cadrul comunității care așteptau începutul noului an școlar.

            Astfel, după săvârșirea Sfintei Liturghii, părintele Laurențiu Petranici și părintele Costin Popescu au vizitat casele în care locuiau școlarii, aducând în dar pentru fiecare câte un ghiozdan echipat cu toate rechizitele necesare parcurgerii unui an școlar, fiecare în valoare de aproximativ 500 lei.

            Aceștia au fost îndemnați să încerce să răsplătească darurile primite prin rezultate bune la învățătură, primind binecuvântarea preacucernicilor părinți pentru începutul bun al unui an nou școlar care se dorește a fi lipsit de provocări și ispite.

            A consemnat preot Costin Popescu, Parohia Căzănești I.

Related Posts

Sari la conținut