Un nou preot în Parohia Amara II

           Duminică, 24 octombrie 2021, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, părintele Buturugă Șerban Florin a fost instalat în postul de preot coslujitor la Parohia „Schimbarea la Față” – Amara II.

           Sfânta Liturghie a fost săvârșită în sobor de către preacucernicul părinte consilier Cristi Gavrilă, preacucernicul părinte protopop Laurențiu Cioranu, preacucernicul părinte paroh Matache Clementin și, pentru prima dată în această comunitate în calitate de preot, preacucernicul părinte Buturugă Șerban Florin.

           Părintele Șerban Florin, fiu al orașului Amara, este un apropiat al comunității parohiale, aici îndeplinind pentru mulți ani ascultarea de cântăreț bisericesc. A slujit în calitate de diacon la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia, iar prin grija și binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, începând cu data de 1 octombrie 2021 a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Amara II.

           După săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, preacucernicul părinte Cristi Gavrilă, consilier administrativ-bisericesc, a rostit un cuvânt de învățătură privind Evanghelia citită în Duminica a XXIII-a după Rusalii, iar la final l-a prezentat comunității pe noul păstor, adresându-i îndemnuri folositoare la început de drum pastoral. A dat cuvântul preacucernicului părinte Laurențiu Cioranu, protopop de Slobozia, care, după ce a citit Decizia de numire și atribuțiile preotului coslujitor, i-a oferit părintelui Șerban Florin un Liturghier, îndemnându-i pe toți cei prezenți să-l asume pe acesta ca pe mijlocitorul înaintea lui Dumnezeu, un adevărat părinte duhovnicesc.

           Părintele paroh Clementin Matache a adresat cuvinte de bun venit noului preot coleg, asigurându-l de toată susținerea. În fața comunității parohiale a rostit îndemnul de a-l urma pe acesta pe calea mântuirii, invitându-i să-l felicite și să-l întâmpine cum se cuvine după finalul predicii.

           La final, părintele Șerban Florin a mulțumit Preasfinției Sale, Părintelui Episcop Vincențiu, pentru purtarea de grijă, părinților antevorbitori, dar și familiei pentru susținerea necondiționată. Împreună cu toți cei aflați în biserică a rostit rugăciunea la începutul lucrării, ca Dumnezeu să îi ajute să pună început bun acestei frumoase slujiri.

           După ce enoriașii au fost miruiți, fiecare în parte urându-i bun venit noului preot, toți slujitorii au cercetat șantierul parohial, acolo unde se va înălța un centru social.

Related Posts

Sari la conținut