Colaborarea dintre profesorul de religie și preot – misiune sfântă

Educația religioasă necesită o strânsă legătură între școală și biserică deoarece școala asigură instruirea și educarea elevilor, iar biserica este organ de păstrare, interpretare, transmitere, aplicare și trăire a Cuvântului lui Dumnezeu, primit prin Sfânta Scriptură și totodată organ de mântuire și sfințire a credincioșilor. Sfântul Apostol Pavel înfățișează Biserica prin imaginea unui trup, a unui organism unitar și viu.

Învățământul religios din școală contribuie la însănătoșirea morală a societății românești și are ca finalitate formarea unui bun creștin.

În ultimii ani, s-a discutat mult despre ora de religie, despre rolul, statutul și finalitatea ei în școala românească. Cu toate opiniile pro și contra, ora de religie rămâne cea mai bună metodă de a educa elevii din punct de vedere moral și de a le transmite învățătura bisericii.

În cadrul orelor de religie, credința nu se predă și nu se învață din perspectiva îmbogățirii elevilor în ceea ce privește cultura generală, ci spre a deschide sufletul lor spre cunoașterea lui Dumnezeu și spre o viață în care ei să urmeze principiile și valorile creștine. Însă, valorile creștine nu se pot implementa independent, direct, ci printr-o împreună înțelegere a realității duhovnicești venite din partea profesorului de religie și având deschidere din partea elevului.

Profesorul de religie trebuie să cunoască foarte bine învățătura Bisericii, precum și mentalitatea tinerilor cărora li se adresează.

Înțelegerea realității duhovnicești de către elevi nu poate fi constatată doar prin colaborarea celor doi, elev și profesor, ci este necesar un al treilea partener și anume preotul. Preotul este cel care întregește misiunea profesorului, dar și invers. Nu putem vorbi de exclusivitate, ci de împreună lucrare.

În acest sens se impune o mai bună colaborare profesor de religie – preot, concretizată nu atât în evenimente festive, cât mai ales într-un proces de conștientizare a tinerilor și a familiilor din care fac parte asupra importanței credinței în viața lor.

Colaborarea profesorului de religie cu preotul, de preferință, din parohia pe teritoriul căreia se află instituția de învățământ în care predă, poate îmbrăca mai multe aspecte, toate pornind de la caracterul formativ al orelor de religie. Dorința de colaborare trebuie să fie reciprocă și să vizeze dezvoltarea armonioasă a sufletelor elevilor.

Elevii au nevoie de mângâiere și de mult curaj ca să nu cadă în deznădejde. Dacă îi iubim cu adevărat și le dorim binele, trebuie să-i ajutăm să-și găsească un duhovnic pentru a lucra cu multă răbdare cu aceste ființe dragi lui Dumnezeu.

Profesorul de religie și preotul au datoria de a colabora în vederea susținerii și îmbunătățirii orei de religie. Această conlucrare este benefică în dezvoltarea duhovnicească a tinerilor, care sunt total debusolați, mai ales în perioada adolescenței. Ei au nevoie de multă comunicare, înțelegere, răbdare, ascultare din partea adulților. Pe acestea le pot găsi, cu siguranță, la preot și la profesorul de religie.

Prezența preotului în viața școlară este cheia succesului pentru profesorul de religie. Mărturisesc că de-a lungul carierei mele didactice, m-am bucurat de colaborarea cu preoții și am găsit răspuns bun la orice problemă cu care m-am confruntat. Au fost permanent preocupați de problemele școlii, ale elevilor și m-au susținut în demersul meu didactic.

Prezența preotului în școală a lăsat de fiecare dată bucurie și liniște pe chipul elevilor. Dragostea față de elevii cu rezultate bune sau cu o situație materială delicată, au arătat-o întotdeauna prin susținere.

Când mă refer la susținerea preotului, nu pot să nu amintesc și de donația din fiecare an de fișe de lucru pentru elevii din clasa pregătitoare, fișe atât de utile în demersul didactic. În ipostaza de colaborator al profesorului, implicat în actul didactic, preotul întărește și completează profesorul de religie, în vederea împlinirii misiunii sfinte – aceea de a sădi în sufletele elevilor sămânța cea bună, și mai mult de atât, șlefuirea, acolo unde este cazul, a pământului pe care această sămânță este sădită, adică viața micuților creștini.

Atât profesorul de religie, cât și preotul îi ajută pe elevi să înțeleagă faptul că adevărata corabie ce duce la mântuirea sufletului este Biserica. Ea este mama care ne strânge la sânul său. „Biserica Ortodoxă este mama neamului românesc”, așa cum frumos mărturisea poetul nostru Mihai Eminescu. Grija și căldura Bisericii trebuie să nu le lipsească tinerilor elevi. Astfel, aceștia pot conștientiza că, în afara Bisericii, nu există mântuire.

În cadrul educației religioase, elevii sunt învățați să dobândească și simțul misiunii și al responsabilității, prin mărturisirea credinței, prin cuvânt și faptă.

Fiecare copil are nevoie de educație religioasă. Biserica este „casa părintească” pentru toți. Trebuie primiți cu bucurie și respect, fiind locul unde preotul, cu multă bunătate, le arată calea vieții și cum să participe la sfintele slujbe în biserică. Tinerii au foarte multe întrebări și vor să afle răspunsul la ele, dar pe înțelesul lor.

Participarea profesorului de religie, împreună cu elevii, la sfintele slujbe oficiate în biserică, îi ajută pe elevi să ia contact direct cu viața liturgică a Bisericii, experimentează pe viu ceea ce învață teoretic, în cadrul orelor de la școală. Prezența elevilor în sfântul locaș este, din această perspectivă, cea mai potrivită modalitate de a îmbina teoria cu practica (unul dintre principiile didacticii, de altfel), dar și de a-l respecta pe cel eclesiologic.

În rolul de colaborator al profesorului, implicat în actul didactic, preotul va putea întări și completa profesorul de religie, astfel încât elevii să înțeleagă și mai bine cele învățate. Răspunzând fie la întrebările elevilor, fie la cele ale profesorului, preotul ca partener de dialog al profesorului de religie, va putea contribui la zidirea sufletească a elevilor.

Relația dintre profesorul de religie și Biserică, prin preot, trebuie să fie una foarte strânsă, având în vedere faptul că amândoi au datoria de a împlini misiunea propovăduirii Cuvântului lui Dumnezeu.

Relația preot – profesor, profesor – preot trebuie să fie continuă și nu doar cu prilejurile amintite. Se pot înfiripa diverse acțiuni (concursuri, jocuri, piese de teatru, etc.) prin care profesorii de religie pot colabora cu preoții slujitori în vederea încurajării practicii religioase a elevilor. De asemenea, se pot derula proiecte prin care preotul poate fi invitat sistematic la școală pentru a susține conferințe pe diverse teme religioase, dialoguri catehetice sau cercuri de religie, toate adaptate vârstei elevilor.

Pentru toate acestea se impune o colaborare vie, activă și fără orgolii sau pretenții a ambelor părți implicate.

Scopul acestor acțiuni trebuie să fie trezirea sentimentului religios și al trăirilor morale, sănătoase în sufletele micilor creștini pentru ca aceștia să practice cu demnitate și sobrietate credința străbună.

A consemnat profesor Daniela Matei