Maica Domnului a binecuvântat biserica Sfântul Proroc Ilie, cu odoare noi

În prima duminică din postul Nașterii Domnului (21 noiembrie 2021), când credincioșii au adus cinstire Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a cărei Intrare în biserică am prăznuit, la inițiativa părintelui Ioan – Florin Simion, slujitor al Parohiei „Sfântul Proroc Ilie” Tesviteanul, din Municipiul Slobozia, bunii creștini ai bisericii s-au implicat într-o frumoasă lucrare, aceea de a dărui din dragostea lor un set de veșminte albastre, pentru preoții slujitori, înfrumusețând astfel cultul creștin.

 

Ca o necesitate a fost și achiziționarea unui vas pentru sfințirea apei, cu o capacitate de 200 litri, fiind darul unei familii binevoitoare, care a dat curs solicitării părintelui mai sus menționat.

 

Atât veșmintele cât și vasul au fost sfințite, duminică, 21 noiembrie 2021, în prezența celor care au participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

 

Dumnezeu să răsplătească dragostea celor care iubesc Casa lui Dumnezeu!

 

A consemnat preacucernicul părinte Ioan – Florin Simion, slujitor al Parohiei „Sfântul Proroc Ilie” din Slobozia.