Fapta bună împlinită din dragoste

Perioada postului „Adormirii Maicii Domnului” a fost prilej de fapte bune pentru enoriașii parohiei „Sfântul Evanghelist Matei” din municipiul Slobozia. Astfel, urmând Porunca Iubirii dată nouă tuturor de către Mântuitorului Iisus Hristos, a fost inițiată o colectă de produse alimentare.

Prin strădania și jertfa tuturor celor care s-au implicat în ajutorarea aproapelui au fost oferite 5 pachete cu alimente beneficiarilor „Serviciului Social de Asistență Comunitară Sfântul Evanghelist Matei” și 25 de pachete persoanelor nevoiașe din cuprinsul parohiei.

Să ne rugăm Maicii Domnului să primească nevoința tuturor binefăcătorilor și ostenitorilor implicați!

A consemnat Preot Cristian Ștefăniță Chiru

Related Posts

Sari la conținut