Noul An Bisericesc întâmpinat cu Sfânta Liturghie și slujbă de Te Deum la Parohia Sfântul Ilie din Slobozia

Joi, 1 septembrie 2022, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, începutul anului bisericesc a debutat în mod solemn la Parohia Sfântul Ilie prin oficierea Sfintei Liturghii și apoi a slujbei de Tedeum de către preacucernicii slujitori ai parohiei.

Multe din cântările slujbelor din prima zi a noului an bisericesc amintesc de binecuvântarea lui Dumnezeu și de darurile pe care El le revarsă peste creație și trimit parcă la începutul unui nou an, nu al omului, ci un an al lui Dumnezeu.

Spre deosebire de prima zi a anului civil care începe la 1 ianuarie, prima zi din anul bisericesc este 1 septembrie. Potrivit sfintei tradiţii aceasta este ziua în care Mântuitorul Hristos şi-a început activitatea pe pământ.

Evanghelia care se citeşte în data de 1 septembrie la Liturghie descrie începutul propovăduirii Mântuitorului, atunci când El deschide cartea în Sinagoga din Nazaret şi citeşte din profeţia lui Isaia: „Duhul Domnului este peste Mine, că M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să tămăduiesc pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsaţi şi să vestesc un An plăcut Domnului” (Luca 4, 18-19).

Astăzi, la începutul anului bisericesc în toată Episcopia Sloboziei și Călărașilor, biserici parohiale, mănăstiri și schituri, s-a săvârșit slujba de Te Deum pentru Noul An Bisericesc după rânduiala amintită.

Related Posts

Sari la conținut